duminică, 12 decembrie 2010

cuvinte si atat.

Pentru a 39 oara o patesc din nou, din nou acelasi zambet, aceeasi atingere calda, acel sarut dulce.Am crezut ca e diferit, si s a dovedit a fi la fel de insensibil ca si ceilalti 38 din-naintea lui. Ma simt groaznic , ca am crezut in mine si acum de fapt m am trezit la realitate, el nu ma place, era vorba de cateva pahare de vin in plus baute in graba. Era ametit si pun pariu ca tot ce mi a zis azi noapte nici nu a simtit, nu i a pasat. Astazi a folosit aceeasi replica pe care prietenul lui , a dat-o fostei'' sunt obosit , nu mai ies''. Prima impresie a fost buna si nu mi am schimbat-o deloc. Noi suntem, dar nu (prea) suntem impreuna.Mi e frica sa nu fiu , din nou cea care sufera si care este parasita. Mi-e frica de ziua de maine, mi-e frica de noaptea asta. Te plac! Ti am zis si aseara asta. SI acum imi sterg ultima lacrima si ma gandesc a fost dragut ca s a intamplat, si ca ai avut grija de mine, esti un baiat finut care stie sa faca o fata sa se simta bine.Mi ai vorbit frumos, te-ai purtat genial, si iti apreciez gestul.

Preferam omul de aseara-nu de azi. Preferam omul direct- nu cel care se ascunde dupa deget.

miercuri, 8 decembrie 2010

de ce?

Stateam in fata geamului si priveam cu fulgii de nea acopereau pamantul. Inevitabil gandul mi a zburat la sarbatori, la magia luminilor, zambetele copiilor si sunetele clopoteilor. Dar, totusi ceva lipseste, acea bucata, care formeaza intregul-poarta numele de iubire.E trist sa privesti cupluri fericite pe geam in timp ce tu stai in casa si asculti melodiile lui Criss Blazini, Anastacia, Roxette, Sarah Connor, Taxi si de ceva vreme tin pe repet melodia Whiskey Lullaby cantata de Brad Paisley si Alison Krauss. Nu mi e dor de trecut, nu e doar o simpla afirmatie, e certitudine! E o stare de dezamagire combinata cu regret, de singuratate ,desi sunt printre zeci de persoane zilnic. Traim intr o lume materialista, nepasatoare, insensibila si rautacioasa. Si doare cel mai tare sa nu poti avea parte de o vorba buna sau de un zambet sincer. Cum poti sa lupti pentru visele tale, cand ai in jur numai probleme, ce te impiedica sa duci la sfarsit fiecare vis in parte. Cum poti sa ii arati cuiva ca te atrage fara sa pari prea interesata.

marți, 16 noiembrie 2010



e blocata in trecut si nu poate scapa...stie ca viata trebuie traita si nu irosita , dar nu face nimic in aceasta priviinta, sta, sufera, asculta melodii pe care odata le ascultau impreuna si fumeaza. Vrea sa plece , dar nu are cum ...monotonie, melancolie,sentimente ascunse si cosmaruri intense noapte de noapte. Il priveste seara de seara cu regret, ca a ajuns sa il iubeasca atat de mult.

"Dacă există în lumea aceasta un om care s-o ştie, eu sunt acela: pentru a iubi pe cineva, ori pentru a fi iubit, nu e nevoie de nicio rânduială socială. Mai ştiu că dragostea adevărată este ca o lumină care dă strălucire la tot ce e in jur. Dragostea nu este un obiect, nicio podoabă de aur pe care s-o smulgi cuiva pentru a o dărui altcuiva. Şi mai ştiu că, atunci când iubeşti pe cineva cu sinceritate, atunci tot ce e legat de aceasta persoană îţi devine drag. Ajungi până acolo încât să-i iubeşti servitorii din casă."

“What I don’t understand is how you can go back to someone who broke your heart into a million pieces, rather than be with someone who just wanted to heal it.”

Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.

sâmbătă, 9 octombrie 2010

memories.

O să ramână amintiri blocate în ochii nostri goi .. Că se`nvarte ceasul si nimeni nu`l va da inapoi.
Acum mă uit pe geam şi zâmbesc .. Că-s totuşi amintiri frumoase în care inca mă regăsesc.
mi-e dor de ceea ce putea sa fie.. zambetul tau,atingerile tale sunt in trecut..mi-e dor de acea dragostea,de a te iubi..mi-e dor de tot...

Iar in urma lui ramanea doar fum si acel parfum dulce pe care il adoram...


"Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă."

Când ai ajuns în vârful piramidei te aşteaptă cu braţele deschise orizontul prăbuşirii. Trebuie să ştii să-ţi păstrezi echilibrul.

Durerea este ceea ce simţim mai al nostru şi mai străin de noi.

Dragostea e singurul bun care, pe masura ce-l dobandesti, nu-ti potoleste focul inimii, ci, dimpotriva, il atata.







http://fc05.deviantart.net/fs22/i/2007/339/9/a/Memories_of_the_past_by_WiciaQ.jpg

miercuri, 22 septembrie 2010

cateva randuri din jurnal.

-ma simt ciudat, am o senzatie de dezamagire combinata cu frica. nici nu am cuvinte sa descriu aceast sentiment dezamagitor de singuratic. mi e frica sa aflu adevarul din inima mea, mi e frica de nestiut. am dezamagit persoane dragi, am fost dezamagita la randul meu , am plans , am facut oameni sa planga si am suferit.
-nu cred ca am avut vreodata o dorinta mai mare decat sa am parte de iubire, de o iubire pura si fara pic de interes. mi am dorit cuvinte soptite la urece spuse din inima si mi am dorit sa fiu tinuta in brate atunci cand plangeam, dar in viata nu ai parte mereu de ceea ce iti doresti.
-azi aflu adevarul despre trecutul de mult incheiat si doare sa aflu ca cei care erau departe , azi sunt mai aproape decat mi am imaginat-doare sa nu stii de ce ai fost parasit ...
-mi a spus cineva nu de mult ca atunci cand esti ranit de persoanele care le iubesti plangi si suferi, asa am realizat ce se intampla in interiorul meu, la cine tin cu adevarat si la cine nu.
-traim intr-o lume insensibila, bazata pe bani si interese, n avem pic de mandrie si respect fata de cei din jur si cel mai important fata de noi insine! ne prefacem cu atat de multa usurinta si jucam roluri, purtam masti si aparem pe scena cu zambete si priviri false. sentimente si cuvinte spuse cu atata usurinta fara sa fie simtite . si eu fac parte din acest circuit nefast-dezamagind si fiind dezamagita!

vineri, 17 septembrie 2010

te urasc!

stiti cum se spune de la dragoste la ura e doar un pas, si uite ca eu l am facut.



te urasc pentru ca m ai facut sa te iubesc
te urasc pentru ca m ai facut sa am nevoie de tine
te urasc pentru ca nu m ai iubit
te urasc pentru ca m ai folosit
te urasc pentru ca esti un ipocrit
te urasc pentru ca n ai fost sincer
te urasc pentru ca m ai inselat
te urasc pentru ca m ai transformat
te urasc pentru fiecare zi in care ma minteai frumos ca n ai sa te plictisesti
te urasc pentru ca ai ales o pitipoanca:))
te urasc pnetru ca n ai gusturi
te urasc pentru ca ai fost in stare sa continui o relatie de mult incheiata
te urasc pentru ca sunt o proasta
,dar cel mai mult te urasc pentru ca amintirile noastre sunt inca profunde in mintea si sufletul meu!

vineri, 3 septembrie 2010

regrete.

regret ca aproape au trecut cei 8 ani in hogas
regret ca trebuie sa plec din piatra
regret ca te-am cunoscut
regret ca te-am iubit
regret ca ti-an oferit tot
regret ca nu sunt mai puternica
regret ca nu am avut parte in viata de ceva pur
regret ca ****z
regret ca imi pierd interesul repede in ceea ce e bun pentru mine
regret ca am certuri zilnice cu persoanele dragi
regret ca se termina liceul

regret ca nu sunt in alta tara, pe alt continent
regret ca nu sunt apreciata asa cum ar trebui
regret ca cei din jur nu observa intentiile bune, ci comenteaza de rau
regret ca nu m-a iubit nimeni
regret ca nu pot sa scriu in termenii impusi de societate
regret ca nu pot sa fac ce vreau , cand vreau
regret ca bucurestiul e atat de departe
regret ca nu am timp
regret ca nu am o fantana cu bani la mine in casa
regret ca nu am scris o carte
regret ca nu sunt mai ambitioasa
regret ca am mult mai multe regrete decat cele mentionate

luni, 30 august 2010

azi, 30 august.

credeam ca pot. Credeam ca te am uitat si ca nu mai insemni nimic pentru mine , dar realizez ca nu e chiar atat de usor.Te iubesc prea mult, pentru ca sa nu te am. Imi pare rau pentru datile in care am gresit , devenind posesiva, enervanta si geloasa. Te vreau din nou in viata mea, pentru ca tu esti ea. Mi e dor de clipele frumoase si de serile in care hoinarea strazile, mi e dor de primul te iubesc , mi e dor de prima tigara fumata impreuna ,mi e dor de furnicaturile din corpul meu atunci cand ma sarutai , si mi e dor de tine. Esti aerul pe care il respir , esti tigara pe care o fumez , esti lacrima care imi curge pe obraz de atata durere. As fi capabila sa fac orice sa te am din nou langa mine si sa fim din nou ceea ce am fost. M ai facut fericita , m ai facut sa zambesc de zeci de ori si nu aveam nevoie de nimic cand eram cu tine. Prima dragoste se spune ca nu se uita niciodata, si dau dreptate acestui citatat. TE VREAU LANGA MINE! durerea si golul din suflet sunt prea mari pentru ca sa traiesc in chinuri.

te astept din nou pe strada aia goala si rece din sufletul meu.sper sa vii si sper sa fim din nou ce am fost, greselile le voi indrepta , pentru ca te doresc prea mult ca sa nu repar trecutul.

marți, 24 august 2010

e frumos sa iubesti, e frumos sa visezi si sa iti pui credinta in el si in ce puteti fi impreuna. dar cel mai bine te simti cand tu esti cea puternica, cea care isi indeplineste visele si isi face viata mai frumoasa. Important este sa nu crezi in altii si sa nu spui ce simti cu adevarat . invidie si prefatatorie pe toate drumurile.:|
Iar dacă voi reuşii vreodată să pot iubi pe altcineva ca pe tine, îţi jur că nu voi uita niciodată că ai fost totul pentru mine.

joi, 5 august 2010

mi e mai bine fara tine 2.

sunt fericita ca de azi am posibilitatea sa iubesc din nou.si de data aceasta pe cineva care merita si care e capabil sa ofere aceeasi doza de dragoste. da, e clar ca lacrima ca pot sa te las deoparte si sa aleg pe cineva mai bun. da dragule, mi e mai bine fara tine si asta pot sa o zic tare sa ma auda toti inclusiv tu care stai la multi km distanta!




peste o saptamana :

stiu ca m am inselat....am crezul in noul el.dar a fost scurt, frumos si o amintire placuta.

sâmbătă, 31 iulie 2010

living in a nation of plastic people

nu mai stiu ce e cu mine.ma invart intr un cerc vicios si pierd notiunea timpului de fiecare data cand vorbesti cu mine de parca as fi ultimul om. nu ma simt bine si nu am stare deloc.vreau sa fie totul ca la inceput. nu ne e bine..nu ma mai iubesti si nu iti mai pasa de mine. acum sunt un monstru care face numai lucruri rele.nu ma recunosc ma pierd si uit de ce a fost si de ce sunt.viata e o curva...cum spunea cineva si acum am ajuns la acele vorbe si stiu ca atunci cand viata se dovedeste a fi de doi bani trebuie sa mai bagi cativa bani in cont si sa mergi sa te simti bine sa uiti de greutati. aseara m am simtit bine pana sa te vad si sa incepi cu teoria ta nesfarsita. Pentru ce sa imi tarasc sufletul in gauri nesfarsite si pentru ce sa plang.


ajuta ma sa depasesc aceasta prapastie si sa trecem cu bine de ea.am fost ceva aproape de perfect si ne a fost bine eram fericiti si visam frumos apoi au aparut dicutiile certurile si indiferenta.
FRATE daca te iubesc de ce nu vrei sa raspunzi apelului insistent care suna zilnic la poarta sufletului tau. Va fi bine. si sper...pentru ca speranta moare ultima .

TE iubesc si atat. nu e obisnuinta...nu e obsestie ...nu e disperare...ci dragoste pura. ofera mi si tu macar jumatate din ce iti ofer eu si o sa ne fie bine.

joi, 22 iulie 2010

21.02.10

21 februarie 2010, Bucuresti
Draga prietene,

Imi pare rau ca nu ti am mai scris de ceva vreme si ca am uitat de tine.Sper ca esti bine si ca nu iti mai este dor de mine. Daca ai sa te intrebi ce fac eu....uite am sa iti povestesc cele doua luni in care am fost departe unul de celalat. Am renascut si sunt alta, zambesc zilnic si iubesc! Iubesc cum n am crezut ca voi iubi vreodata.El ma face fericita si s a dovedit a fi cel pe care l am asteptat inca de mic copil. Tii minte serile calduroase de vara , cand stateam intinsi pe iarba , priveam stele si visam la fat frumos si ileana cosanzeana. Amandoi ne am inchipuit ca vor veni la un moment dat- si uite ca la mine a ajuns si ma face fericita numai privirea lui limpede ca apa- da are ochii albastrii si nu, nu e blond ca si tine.
Am ales sa iti scriu chiar azi pentru ca e o zi speciala pentru mine si pentru el- azi incepem o noua era impreuna si asta ne va face sa fim si mai fericiti.Nu pot sa iti dau mai multe detalii pentru ca astfel se va simti tradat si nu vreau sa il supar...e putin gelos de fiecaere data cand ii povestesc pataniile noastre din copilarie si cum ne iubeam atat de sincer.De fapt eu inca te mai iubesc- ai fost ''fratele'' meu de la nastere si am impartit patul ,mancarea si visele. Imi este dor de anii trecuti, dar stii ca am facut bine ca am plecat, e mai bine asa...si nu vreau sa intru in detaliile pe care le cunoastem amandoi foarte bine.
Multumesc ca mi ai acordat cateva minute din ziua ta ,citind aceasta scrisoare si sa stii ca n am sa ma intorc decat daca o sa imi fie greu si daca EL o sa imi sfasie inima, la fel cum ai facut si tu.DAr totusi sper ca e diferit si sper ca ma iubeste de asta azi am sa fac ce cred eu ca e de cuviinta sa fac!
Te am uitat si azi nu mai insemni pentru mine decat prietenul din copilaria mea fericita! Te imbratisez cu drag si incearca si tu sa ma uiti.


Cu drag,
Robotel





VReau sa mentionez ca e fictiune combinata cu realitate!Prietenul din copilarie nu exista

astept

azi, e joi...dupa cele 5 zile de chin...ma simt mai bine desi asteptarea raspunsului tau ma lasa rece si nu pot sa ma linistesc deloc. Nu stiu daca am procedat corect sa imi expun pe tava tot ce am facut si ce simt eu....dar de data aceasta chiar am sa ingrop trecutul si am sa las sa zboare tot ce a fost. Pot sa fiu chiar mai buna fara tine...dar esti un rau necesar pentru mine si pentru fericirea mea. Am ras ...am plans...m am distrat si m au amagit amintirile care apareau la momentul inoportun.
IEri mi-am jucat ultima carte si am jucat frumos...tot ce ti am spus chiar asa am sa si fac...n am sa te mai caut...n am sa te mai implor sa te intorci la mine si am sa las sa treaca zilele mai usor fara umbra ta, ai promis ca ma suni in dimineata aceasta dar n ai facut o si nici eu n am sa o fac.te las asa sa pui si tu in balanta ca pe altcineva care sa te iubeasca la fel de mult ca si mine -n ai sa gasesti.

DE aZi am orgoliu, am mandrie, am viata pe care atunci cand eram cu tine n-am avut-O!

miercuri, 21 iulie 2010

no worries

invata sa traiesti viata oricat e grea pare a fi....invata din greseli si nu uita ca ''un sut in fund e un pas inainte''...nu te lasa doborat de micile evenimente neplacute din rutina zilnica...viata frumoasa si prea scurta pentru a suferi si pentru a plange:) pare greu dar vointa si ambitia sunt cheile spre succes si orice om poate sa treaca peste trecut si sa nu traieasca in el. iubeste...sufera....traieste...zambeste si bucurate ca esti in putere.poate maine nu vei mai fi.

luni, 19 iulie 2010

punct. si de la capat.

duminică, 18 iulie 2010

uitimele randuri

iubitule, vreau sa iti spun toate aceste lucruri de ceva vreme si n am avut curaj.Mai facut sa ma simt speciala timp de cateva luni, ne a fost si greu ne a fost si bine, dar am trecut impreuna peste toate. Azi ceva imi spune ca te ai schimbat si ca vrei sa te opresti din jocul iubiri. Te-am iubit si te iubesc cum nu am crezut ca voi iubi pe cineva. Sunt o fraiera pentru ca de foarte multe ori nu ti a pasat, si cand aveam nevoie de tine nu mi ai fost alaturi.M ai judecat drept un copil pentru ca vroiam sa petrec mai mult timp impreuna si pentru ca visam la o poveste frumoasa de dragoste. Azi nu mai esti la fel si lasi un gol in sufletul meu. Imi spuneai ca asta nu e dragoste e obinuita, dar stii ce- iubirea e atunci cand nu pot sa traiesc fara tine. Dragul meu, nu te am inselat nici macar o clipa din toate miile care au fost. M a durut ca mi ai intors spatele cand aveam nevoie de tine mai mult si ca nu ai avut incredere in mine. De ce atunci cand iubesti trebuie sa suferi, si de ce a trebuit sa ajungem pana aici. Anturajul tau te a schimbat. Primele saptamani au fost de vis -abia asteptai sa vii sa ma vezi , azi eu sunt cea care te roaga sa vii la mine si tu nu mai apari. Am senzatia ca ti ai batut joc de mine si plang de fiecare data cand imi vorbesti parca as fi ultimul om de pe pamant- tonul vocii tale cand te sun si cu cat regret spui ''te pup dulce''. Sufar si tu nu vrei sa indrepti aceasta suferinta penibila din care nu mai pot iesi. Vreau inapoi acelasi om pe care l am avut candva -acum esti doar un strain cu care schimb cateva vorbe si cateva rugaminti, te rog in disperare sa vii sa ma vezi-dar mereu aceeasi scuza penibila ca nu ai cum. Te am prins cu minciuni zilnic si am tacut pentru ca stiam ca ai sa faci urat. DE ce? dragostea nu are limita si nici bariere-dragostea vorbeste aceeasi limba desi cei doi sunt straini unul de altu. de ce ? de ce? spune mi ca sa nu inebunesc de nervi in fata monitorului si sa pot sa imi reiau viata in maini de acolo unde nu te cunosteam si eram fericita- azi nici nu mai pot sa zambesc si ma doare sa stiu ca unul iubeste si celalat priveste. Te am crezut diferit fata de ceilalti care au fost inaintea ta , dar te ai dovedit a fi mai rau- tu te ai prefacut mereu. DE ce mi ai distrus viata si de ce m ai adus in halul in care sunt. Azi noapte te am visat si a fost cel mai urat vis pe care l am avut vreodata. Am nevoie de o pauza de la suferinta si singurul mod e sa te stiu din nou langa mine - dar din pacate nu v a fi asa. Te am asteptat, astept si te voi astepta , dar cu greu te gandesti sa mai reapari. Pun pariu ca si prietenii tai comenteaza si iti dau sfaturi tampite care la mine nu merg- nu sunt acelasi gen de fata cu care voi baietii v-ati obisnuit, sunt speciala pentru ca iubesc si pun suflet intradevar in tot ceea ce fac. Spre final, vreau sa iti doresc tot binele din lume si orice decizie ai lua ti o voi respecta pentru ca insemni mult pentru mine. Si stii ce, inainte sa te cunosc , nu stiam ce e aia suferinta-azi e prea mult.
Dragul meu, te astept pe aceeasi strada rece si trista.




Cu drag, iubita ta!

sâmbătă, 17 iulie 2010

fairy tale

ploua de trei zile .n am mai iesit soarele de mai bine de o saptamana .Am casa inundata de lacrimile amare pe care le am strecurat pe obraz si simt cum apa imi racoreste piciorele . Azi realizez ca am gresit ...timp de 6 luni am avut ochii inchisi si am fost orbita de minciunile tale. M am saturat sa ma mint singura ca ma iubesti si ca poate o sa ii treaca pasa asta. M ai folosit , ma folosesti si ma arunci. Cand ai nevoie de mine ma iubesti imi vorbesti frumos, ai rabdare - si cand nu ai, tipi, te plictisesc sunt o copila , sunt cel mai mare dusman al tau. M ai facut sa te vad doar pe tine si pe restu sa ii las. Imi iubeam prietenele si eram fericita- inainte sa calci in viata mea. azi sunt un suflet care umbla pe strazi in speranta de a regasi fericirea. Cum poti sa spui ca nu te iubesc cand ti am demonstrat de 100 de ori, cum poti sa spui ca te am inselat cand stii ca aveam ochi doar pentru tine, si ca fiecare sarut pe care mi l dadeai ma facea sa plutesc. Nu vreau pe altul si azi nu te vreau nici pe tine . nu pot sa cred ca am fost o visatoare si ma vedeam in pragul casei asteptandu-te de la servici si copii in jurul casei:)) naiva pana la cer. ai stiut sa ma faci sa cred tot ce spui. Toata relatia asta mi am dorit sa stam impreuna pe iarba si sa privim stelele, sa imi spui ca ma iubesti si sa ma saruti, dar nu s a intamplat niciodata asta. Poate intr o zi ai sa iti dai seama ca nu m ai pretuit nici 1 % cat ar fi trebuit si ai sa regreti ca ti ai batut joc de un suflet care a gresit iubindu-te prea mult.

duminică, 6 iunie 2010

A uitat sa viseze si a uitat cat de frumoasa e viata, cum o simpla raza a soarelui o bucura dimineata, cum cafea de dimineata o inviora si se pregatea sa plece cu fetele in oras. A uitat ce era important in viata ei, a uitat de ea, e pierduta intr-un infinit intunecat si asteapta o luminita sa o trezeasca , vrea sa fie puternica. Spera la ceva mai bun...spera la ceva ce nu exista....viseaza la fericire. Acum dupa ce a trecut prin furtuna, spera ca se va sfarsi cu bine, si ca v a iesi soarele. I a fost greu... a fost singura...si le a depasit...pentru ca a fost puternica si a invins.....ea e vecina mea de la 5 care mereu ma asteapta pe la ea sa imi povesteasca prin ce a mai trecut. Mereu mi a fost draga, pentru ca stiam cat sufera, i am vazut lacrimile desi nu se iveau pe obraji, erau atat de sincere. M am gandit mereu ce as fi facut daca as fi fost in locul ei... mi ar fi fost greu si as fi fost pierduta

joi, 1 aprilie 2010

remember me.

''May you never steal, lie, or cheat, but if you must steal, then steal away my sorrows, and if you must lie, lie with me all the nights of my life, and if you must cheat, then please cheat death because I couldn't live a day without you.''


''When my 60 seconds came around i realized i had everything i ever wanted... but nothing i really needed. and i think what i need is here. and i came all this way to see if you maybe think so too''


''Sometimes you have to be apart from the people you love, but that doesn't make you love them any less. Sometimes it makes you love them more. ''


''There are millions of people in this world, but in the end it all comes down to one. I still panic sometimes, forget to breathe, but I know that there's something beautiful in my imperfections; the beauty that he held up for me to see. The strength that I will never be able to say''


''You can be anywhere when your life begins. When the future opens up in front of you. And you may not even realize it at first, but it's already happening.''


"I am just a girl standing in front of a boy asking him to love her."


"The best love is the kind that awakens the soul and makes us reach for more, that plants a fire in our hearts and brings peace to our minds and that's what you've given me."



luni, 29 martie 2010

prizonier?

Evadez, fug, nu stau pe ganduri imi iau mp3-ul , cartea pe care o citesc acum si plec.Las telefonul acasa, banii si trecutul incuiate intre cei 4 pereti ai camerei mele, nu vreau sa mai aud de nimeni si nimic. Ma gandesc serios sa fug pe geam, un etaj nu m ar putea rani. N am sa stau pe ganduri prea mult si am sa sar.VREAU sa zob, sa fiu libera. Si chiar am sarit, nu mi a pasat , am luat sufletul in brate si am plutit, m am simtit libera, aveam nevoie sa te tin in brate, dar acum nu te mai vreau ,ma simt de 3 ori mai bine decat cum m as fi simtit cu tine:). Credeam ca sunt dependenta, dar azi imi dau seama ca nu. Trebuie sa fug mai des de acasa ca sa imi dau seama cine sunt, ce vreau si pe cine vreau. Da! acum sunt egoista si vreau sa fiu fericita. Poate chiar am sa cer o tigara si am sa o pufai de nervii pe care mi i faci, da, nu am sa fumez, nu stiu decat sa scot fum, nu stiu si sa il introduc in plamani, de nervi poate chiar am sa invat.Urasc mirosul dar nu si fumul, fiecare particula din aer pare unica si nelimitata ,desi dispare. Am fugit si am facut bine! Simt ca ma cunosc mai bine ,in postura de prizonier evadat de la inchisoare care sta pe iarba si asteapta sa rasara luna si sa apara stelele, un prizonier care cere fericire!

bestie- nu e pentru nimeni

Ma plictisesti cu agonia ta lamentabila, esti un dezastru pentru omenire , nu faci altceva decat sa mananci banii societatii si sa astepti sa cada din cer euro, dolari sau lei, DAR nu , nu va ploua ,nu va ninge ,nu o sa cada BANI , nu o sa ai parte de ce iti doresti fara efort. Si ce faci- nimic! Stai cu o sticla de bere pe canapea , cu telecomanda stricata de atata butonat si privesti in gol . Ne ai plictisit cu telefoanele tale in care ne cereai bani si zicei ca a doua zi o sa ii primim.:)) da.... Si acum imi vine sa rad , cand imi amintesc de joi, tu ai venit nervos , mort de beat si cu o tigara in mana...ce credeai ca o sA NE fie mila, nu dragul meu , ba chiar mai mult modul tau josnic de abordare ne-a produs greata. Da cum auzi , nu te ma scuza , azi e prea tarziu, dute sa pierzi timpul fara prea mult efort , fara prea multe discutii. Cum crezi ca o sa accepte societatea un om ca tine - nu te sperii cand te uiti in oglinda? De fapt am uitat ca ai spart oglida de nervi , si acum nu mai ai ocazia sa te vezi, sa urmaresti mostrul in care te-ai transformat.Esti diferit- un fomist de bani , bere si tigari . O bestie. Cu oameni ca tine se duce de rapa Romania , de asta doctori, politisti si politicieni se transforma in aceeasi specie, nu va mai numiti oameni sunteti doar niste rozatori de bani. Poate ca ''fac sa para parsiv omul din descriere'' dar asa si este , nu ai scrupule, nu poti fi numit om.

joi, 18 martie 2010

Dragul meu,

M-am hotarat sa iti scriu, am zis ca las orgoliu si mandria si am zis ca am sa iti las sufletul meu pe tava, poate asa ai sa vezi ce se intampla cu noi, cu ce a gresit fiecare.

miercuri, 17 martie 2010

azi nu-

ti-am zis, azi nu, azi ma lasi pe mine sa te domin, azi vei uita de tot ce ai pe cap, suntem doar noi - am sa iti sucesc mintile pana nu ai sa mai stii ce e cu tine. Azi mai vrei ! Amandoi stam pe pat si ne privim nu stim ce sa vorbim , ce cuvinte sa folosim pentru a nu ne simti ciudat. Ti-am zis de zeci de ori ca te iubesc si azi cred tot mai tare ca sentimentele mele sunt profunde ,dar tu ce faci? Azi m-ai chemat la tine si ma privesti, spune ce simti, ce vrei, zi-mi tot- eu sunt prietena, iubita si amanta ta, lasa-te purtat de ganduri si exprima-te prin vorbe, zi ce crezi ca ar fi bine sa faci, de fapt sa facem!
''Stii ce, eu nu am nevoie de dragobete sau valentine's dat ca pretext sa te iubesc, te iubesc in fiecare zi si in fiecare clipa, te iubesc cum esti, pentru ce esti, si cel mai important pentru cum ma faci sa ma simt atunci cand ma gandesc la tine, azi e doar o zi speciala la fel cum au fost cele de cand te-am cunoscut si pana astazi si pana o sa te 'saturi' de mine.''
O lacrima pe obrazul A. se prelingea , au fost primele cuvinte atat de frumoase si atat de intens spuse de cineva pana atunci, A. a fost cel care a facut o pentru cateva secunde sa se cea mai importanta femeie de pe Glob, se vedea in ochii lui cat de mult o iubeste.
''M-ai lasat fara cuvinte, eu iti multumesc ca faci parte din viata mea, iti multumesc ca existi, si...(sa ii spun ce simt cu adevarat, sa ii spun ca m-a facut cea mai fericita femeie spunand cuvintele de mai sus?)''
''Si?''
''Si sunt a ta-si esti al meu.Te iubesc si mi-e frica sa nu ma parasesti.''
''Vorbesti prostii''( avand acea privire draguta cu care m-a cucerit inca de la prima intalnire)
''Poate, dar n am sa te pierd- suntem 2 norocosi ca ne avem unul pe altul''
''Asa e:)''

luni, 15 martie 2010

totul are un sfarsit

iubirea e ca viata...incepe frumos ,stralucit....pe parcurs intampini dificultati,si vezi ca nu e totul la fel de roz ca la inceput ....si sfarsitul vietii care este brusc fara prea multe explicatii...azi esti ...maine nu mai esti:) asa e si cu dragostea azi simti maine nu mai simti....ridicol nu? dar adevarat...mult prea adevarat....nimic nu e infinit si cateodata nu stii sa acepti finalul sau nu vrei, esti atat de incapatanat pe o idee incat nu vrei sa renunti la ea si speri ca maine sa fie totul la fel ca ieri,un ieri fericit in care el era langa tine, un ieri in care te iubea, un ieri in care erai fericita. DAr azi plangi, suferi, ai un gol pe care nu poti sa il acoperi decat cu dragostea lui,pe care ,din pacate, nu o mai ai!

sâmbătă, 13 martie 2010

super-erou?

cand vrei poti fi un supererou, un romantic,tot ce si a dorit o femeie, stii sa transfori o zi posomarata intr o zi cu soare prin dragostea pe care o oferi, orice fata ar fi fericita sa fie a ta, dar sunt zile in care o lasi singura , si asta o doare, e iar trista si iar plange, iar te vrea si fii ce ai fost candva.Ai avut puterea intr-un singur deget ,dar ti ai batut joc de un suflet, si l ai pierdut, nu mai e la fel.Ea te-a uitat!Sau cel putin asta crede..

vineri, 12 martie 2010

.....

Si daca maine aduce un nou azi, prefer sa fie mereu ieri.-nu am cerut mult, am vrut soare, mare si frumusetea ochilor tai albastri care ma cutremura de fiecare data cand ii vad. Mereu acel IERI se repeta intre noi dar ma lasi pentru un maine . As vrea sa fii aici sa ma stragi in brate si sa iti ascult inima cum bate atat de intens numai la auzul rasuflarii mele





- ai fost , esti , si vei fi al meu.

luni, 8 martie 2010

nu?

te-ai intrebat vreodata de ce iti este atat de greu sa spui nu celor pe care ii iubesti? Cat de greu este sa spui stop, de azi nu mai imi pasa, desi greseste de foarte multe ori, desi te-au facut sa plangi de nenumarate ori, si te au pus in posturi jenante, le iubesti mereu.

vineri, 5 februarie 2010

d.o.r

as vrea sa simti ce simt si eu acum. sunt prinsa intre patru pereti privesc tavanul urmaresc linia continua incerc sa inchid ochii si sa te vad asa cum erai ieri- frumos. azi m am lasat dusa de sentimente si plang , plang de dor, de nervi, de nesiguranta cu care ma incalzesti zilnic. mi e frica sa nu ma minti, sa nu te ascunzi , sa nu ma vrei , sa nu ma uiti, dar cel mai important sa nu ma mai iubesti.

miercuri, 27 ianuarie 2010

am chef.

Am chef sa zambesc, sa iubesc, sa citesc , sa scriu, sa ascult, sa vorbesc, sa beau o cafea, sa te privesc in ochi , sa te vad, sa rad , sa fiu fericita , sa ma iubesti, sa imi spui cuvinte dulci , sa privesc marea , sa numar stelele , sa fiu in vacanta , sa ma tii de mana , sa ma uit la un film dragut, sa alerg , sa fie vara , sa fim copii , sa merg pe bicicleta, sa fac o baie in mare , sa stau cu prietena mea toata noaptea sa radem , sa merg in canada iar si iar , sa spun ca am chef !

marți, 26 ianuarie 2010

^^


Astazi m-ai facut sa zambesc!

luni, 25 ianuarie 2010

.

Dragostea in cafeaua de dimineata!


Sunt dimineti in care imi beau cafeau fara sa te privesc- si ma simt singura.

Azi te vreau mai mult decat ieri.

Si maine o sa fie la fel, doar ca dorul e mai intensificat cu fiecare clipa ce trece. Fiecare secunda e vitala.

joi, 21 ianuarie 2010

have you ever really loved a woman?

To really love a woman
To understand her - you gotta know it deep inside
Hear every thought - see every dream
N' give her wings - when she wants to fly
Then when you find yourself lyin' helpless in her arms
You know you really love a woman

When you love a woman you tell her
that she's really wanted
When you love a woman you tell her that she's the one
she needs somebody to tell her
that it's gonna last forever
So tell me have you ever really
- really really ever loved a woman?

To really love a woman
Let her hold you -
til ya know how she needs to be touched
You've gotta breathe her - really taste her
Til you can feel her in your blood
N' when you can see your unborn children in her eyes
You know you really love a woman

When you love a woman
you tell her that she's really wanted
When you love a woman you tell her that she's the one
she needs somebody to tell her
that you'll always be together
So tell me have you ever really -
really really ever loved a woman?

You got to give her some faith - hold her tight
A little tenderness - gotta treat her right
She will be there for you, takin' good care of you
Ya really gotta love your woman...

Then when you find yourself lyin' helpless in her arms
You know you really love a woman
When you love a woman you tell her
that she's really wanted
When you love a woman you tell her that she's the one
she needs somebody to tell her
that it's gonna last forever
So tell me have you ever really
- really really ever loved a woman?

Just tell me have you ever really,
really, really, ever loved a woman? You got to tell me
Just tell me have you ever really,
really, really, ever loved a woman?


Dar tu? Ai iubit cu adevarat o femeie? Ai simtit tot ce este scris in aceste versuri? Cred ca aceasta melodie cantata de Bryan Adams este cea mai frumoasa piesa dedicata pesoanei iubita. Ador piesa:).

mi-e mai bine fara tine.

era decembrie, sau ianuarie..nici nu imi mai aduc aminte. Erau ei si atat. El o privea dar ea ii evita privirea insistenta. Il ura. Si el pe ea. Era frig, aveau degetele inghetate si buzele mov. Privirile s au intalnit si ei au ramas muti. Cine urma sa spuna acele doua cuvinte greu de pronuntat. El i a soptit :
''M ai uitat!''
''Si tu pe mine.''
''CE se intampla cu noi?''
''Noi? ''
''Da noi!''
''Nu mai exista noi, acum sunt eu si tu.''
''De ce?''
''Intreaba-te pe tine.''
''Nu te inteleg''
''N-are sens sa ma intelegi, uita-ma.''
''Si daca nu vreau?''
''Daca nu vrei...n ai altceva de facut decat sa iti dai seama ca nu te mai vreau!''
''Bine.''

marți, 19 ianuarie 2010

doi ca n.o.i

Te privesc cum o urmaresti, tu nu ma observi pentru ca esti mult prea adulmecat de mirosul inecacios.Dar tie iti place.O vrei pe ea mai mult decat pe mine.Stam pe pat si nici macar nu te uiti la mine.Te studiez.- Ai ochii mari si respiri relaxat, acum o ai.O atingi cu buzele si inchizi ochii. Adulmeci par-fumul si respiri implinit.

Ai devenit dependent dar nu de mine-, stau intinsa si nu ma saruti. Iti suna telefonul; o alta ea care te cauta.Imi dai mobilul ,ma primesti si imi spui:

‘’Raspunde ,vorbeste tu!’’
‘’Cine e? De ce eu?’’
‘’E aia…nu ma lasa in pace…vorbeste tu…zii ca dorm’’
Iau telefonul cu teama,nestiind ce sa spun, urma sa cunosc o alta domnisoara de-a ta.
‘’Alo’’
‘’Alo,cine e la telefon?’’
‘’Nu cred ca trebuie sa spun eu.Tu cine esti?’’
‘’Sunt Irina.Dar tu?’’
‘’Salut eu sunt Ana’’
‘’Matei unde este?’’
‘’Nu e.Doarme.’’(acceasi scuza pe care o foloseste mereu.ori e oboist ori doarmeJ )
‘’Ok, atunci am sa sun mai tarziu.’’
‘’Bine.’’

De ce m a pus sa I rapund eu.Cine e Irina?De parca nu l as cunoaste, mai e si o Malina,Alina si lista continuua.S a schimbat! MATEI nu mai e al meu.

luni, 18 ianuarie 2010

el.

Tu

dulce,
amuzant,
zamberet,
iubaret,
dragut,
,
copil,
barbat,
pasional,
respingator,
aventuros ,
respectuos ,
petrecaret ;( minciuni)


Stop!

Acum adevarul-
tu -
  • materialist
  • insensibil
  • mincinos
  • laudaros
  • prefacut
  • imperfect
  • pervers
  • zilnic - adaug ceva nou pe lista ''calitatilor '' tale

Iar





Eu-


asa cum am fost mereu.

duminică, 17 ianuarie 2010

ieri.azi.mereu.

Mda.Stim sa zambim fortat, sa iubim fortat, sa ne lasam influentati de cei din jur si nu de ceea ce simtim cu adevarat, sa ii facem pe cei dragi sa sufere, sa ii punem pe altii in situatii penibile, stim sa mintim(la asta ne pricepem foarte bine cu totii), stim sa ne prefacem -beti , stim sa uitam ,stim sa invingem. Dar uitam sa zambim mai des , sa daruim , sa fim buni (aberatii nu:| ), sa spunem ceea ce credem oricat de dureros ar fi, sa facem un compromis doar pentru ca asta e ceea ce simtim, nu pentru ca x, y ne-au spus ca e bine!


Decide pentru tine! Fii sigur pe sentimentele tale!




Fragment dedicat- celei mai bune prietene ( te rog iarta-ma!) si unei persoane necunoscute.

joi, 14 ianuarie 2010

scriu.

Scriu pentru ca asta simt .
Scriu ce vreau, despre cine vreau.
Scriu pentru ca( altii sa comenteze).
Scriu pentru ca asa ma eliberez de unele lucruri pe care nu le pot spune in fata.
Scriu ca sa ii fac pe ce de langa mine fericiti.
Scriu pentru cei care sunt tristi.
Scriu pentru cei veseli.
Scriu pentru ca sa zambesc.
Scriu ca sa am motive sa plang.
Scriu pentru ca te am iubit si nu te mai iubesc.Si sunt fericita.
Scriu pentru ca am incredere in mine.
Scriu pentru ca imi e mai bine fara tine.
Scriu pentru ca imi place.
Scriu pentru ca e ''cul:))))'''(nu?)
Scriu pentru ca viata e scurta.